Shadows of the past

Ieri am avut un vis interesant. In urma acestui vis m-am trezit odihnit, energizat si plin de vitalitate. Azi nu imi mai amintesc in detaliu ce am visat, dar m-am trezit greu, obosit, fara energie si fara chef de nimic. In consecinta ziua de azi a fost una lunga si fara rezultate.

Am gasit cateva amintiri prafuite, uitate de timp si lume prin colturi obscure ale unor servere web si rascolind bitii impaienjeniti de trecerea timpului… m-au prins umbrele trecutului si m-au tarat inapoi in timp. Am retrait cu un zambet fad clipele de demult si involuntar am realizat cat de simpla imi era viata pe atunci.

Aveam cel mai frumos “job”! Mai exact ocupam postul de elev al Liceului de Marina Orsova. Toti sefii pe care ii aveam, incercau sa ma invete lucruri noi, mai mult sau mai putin utile acum. In timpul liber, exersam intalnirile, glumele si tachinarile intre prieteni. Radeam pana cand ramaneam cu muschii fetei blocati de eram nevoit sa mi-i readuc la forma initiala cu ajutorul mainilor.

Eram vesnic indragostit (cu patima)! Sufeream atat de tare din dragoste incat am inceput sa scriu versuri, versuri care si acum inca mai reusesc sa smulga un zambet. Daca nu “iubeam” o colega sau vecina, sigur eram cu gandul la o “iubire” virtuala de prin cine stie ce locuri, mari sau tari indepartate.

Bantuiam noptile pe strazile Orsovei impreuna cu prietenii, stateam la discutii interminabile (despre natura umana, religie, jocuri electronice, sentimente, reactii chimice, etc) prin parc, aproape de apa sau cantam orice melodie ne “stresa” neuronii la momentul respectiv.

Toate astea par din alta lume. O lume din care am iesit o data cu plecarea la facultate. O lume pe care nu am mai reusit sa o regasesc chiar daca am revizitat locurile unde aceasta se desfasura. O lume care a existat doar atunci! O lume in care fiecare zi era speciala, chiar daca nu era cu mult diferita de cea anterioara! O lume in care inca puteam sa rad si sa ma bucur de lucrurile simple.

In prezent, privesc in jur si vad o lume subjugata de bani. Oameni tristi care au uitat sa mai zambeasca. Oameni impovarati de nesiguranta zilei de maine si de datorii. Oameni obositi de rutina unui job care nu ii reprezinta, dar nu isi pot permite sau nu stiu sa faca altceva.

Privesc catre mine si ma vad lipsit de entuziasmul care ma caracteriza candva. Ma vad incarcerat in rutina zilnica pe care societatea o impune. Si ma simt prea obosit pentru a putea evada.

Tanjesc dupa zilele cand invatam continuu doar pentru ca vroiam sa stiu mai mult! Dupa zilele cand spuneam “Nothing is impossible” sau “Our world Our rules!” sau “Z-AngelS – Believe in impossible to make it possible”.

Simt ca am imbatranit prea repede si as vrea sa regasesc spiritul acela care ma mobiliza in trecut. Sa regasesc setea de cunoastere si dorinta de creatie. Sa pot din nou sa ma bucur de lucrurile simple si sa rad “like there is no tomorrow”.

Articol inceput ieri si terminat in dimineata asta (dimineata care la mine a inceput la ora 13:30).